Salonul Regional de Turism

Pentru cei care nu stiu, mama este agent de turism, si anul acesta a participat la salonul regional de turism. Eu, ca un fiu bun si ascultator am ajutat-o.

Desi a fost facut totul cam pe ultima suta de metri, cu nopti in care am stat si pana la 4 ca sa-i fac documente (si nu numai eu), a iesit bine.

Vineri dimineata, am ajuns acolo si prima impresie a fost una proasta. Era un cort alb in fata la Prefectura, in care mirosea a canal (organizatorii cred ca au pus cortul pe un canal). Am intins bannerul, roll-up-ul, pliantele si tot ce mai trebuia si am inceput sa asteptam potentiali clienti. Clientii nu au intarziat prea mult, si foarte curand dadeam explicatii la greu despre excursii si tabere. Apoi a venit fluxul dupa deschidere, si toti eram ocupati. Am stat vineri toata ziua, si spre seara, a devenit foarte plictisitor.

Sambata nu am fost, pentru ca aveam de invatat pentru teza. M-am intors duminica dimineata. Duminica mi s-a parut mai putin aglomerat, fapt care incarca din nou atmosfera cu vapori plictiseala. Targul s-a terminat la ora 14.

In mare, mi-a placut. Au fost multe idei originale, puse in aplicare foarte bine. Pozele sunt numai cu standul Pilgrim Tours, dar cum fac rost, o sa pun si cu alte agentii (nu stiu sigur daca am voie :-?)Eu

Vacanta?

Desi am asteptat vacanta asta de muuult timp si cu foarte multa nerabdare, acuma parca numai am stare, si astept cu si mai mare nerabdare sa se termine.

Ieri, am avut o "discutie" mai urata cu mama si tata, si ca urmare, mi-au luat placa de retea cu care interceptam wireless-ul. Asa ca, nu o sa mai scriu prea des (decat daca pleaca de acasa, cum s-a intamplat azi).

Cum spuneam, astept sa se termine vacanta, pentru ca ma simt inchis ca intr-o cusca aici. In oras nu prea ma lasa ca deh... tata are niste principii :-j si fara internet, ma plictisesc de mor. Singurul lucru bun care s-a intamplat in decursul ultimelor 2 zile e ca am reusit sa instalez Photoshop CS3 si ma mai joc pe el cand nu am ce face. Dar, neavand un scop anume sau ceva anume de creat, ma plictisesc repede.

Abia astept sa inceapa scoala!

Cele 5 melodii pe care le ascult de 3 zile non-stop

Am pus mai jos melodiile pe care le-am ascultat in ultima vreme si inca le mai ascult. Sunt toate slow si triste cu exceptia poate a Ocean Soul. Nu stiu de ce, dar am o stare mai nou foarte... nasoala. Sunt resemnat. Nu vreau sa fac nimic. Cu alte cuvinte, "am o lene de ma doare". Si ascult numa melodii slow si nezgomotoase. Sper sa fie de la vreme. :p PS: Am inclus aici si melodia de la Nelly Furtado.

Nelly Furtado - In God`s Hands


Radiohead - Lucky


Deep Purple - When a Blind Man Cries


Dark Moor - Your symphony (nu am gasit-o pe trilulilu)


Nightwish - Ocean Soul

Am ajuns sa ascult Nelly Furtado

Pentru cei care inca nu stiu, stilul de muzica pe care il prefer este Heavy Metal si in special Symphonic Metal si Gothic Metal, dar, ca sa vada toti ca sunt flexibil, de cateva zile ascult Nelly Furtado.

E adevarat, ca ascult numai o melodie (am tras pentru cineva un album, si am dat peste melodia asta) dar tot Nelly Furtado e. In genere, ascult toate melodiile care imi plac, indiferent ce stil sunt.

Parerea mea e ca chiar si unele manele sunt frumoase (ca tot zic toti ca asculta "orice in afara de manele" - asta a devenit deja o prejudecata la o mare parte din copiii din ziua de azi). Manelele sunt cantate prost de catre niste "boi" ("Copilul neinvatat cand creste, bou mare el se numeste" - Dimitrie Cantemir) cu niste versuri total idioate, dar ca muzicalitate sunt unele chiar frumoase.

Oricum, metal-ul ramane muzica suprema pentru mine chiar daca ascult orice imi place ;)

Urari de Paste

As spune "Paste fericit!" dar ma tem ca expresia asta e deja folosita de toti fraierii ca "gluma buna."

Asa ca o sa o spun pe aia clasica: Sarbatori fericite tuturor! Si daca vreti si ceva mai complex...

"Fie ca Invierea Domnului sa va aduca in inimi bucuria Apostolior, si pacea din Raiul cel redeschis! Sarbatori cu bine!"